vineri, 11 noiembrie 2011

Târgul de Turism al României-TTR 2011- ediția de toamnă


     Anul acesta în perioada 3-6 noiembrie la București s-a desfășurat cea de-a 26 ediție a Târgului de Turism al României- TTR 2011- ediția de toamnă. La această ediție au fost prezenți peste 110 participanți din 19 țări. (potrivit  http://www.romexpo.ro/news/2011/11/targul-de-turism-al-romaniei-toamna-2011-o-editie-care-a-depasit-asteptarile-organizatorilor-2/)
     Târgul s-a desfășurat in pavilioanele :
C1- pavilion dedicat agențiilor de turism și tour operatorilor din România

C2- pavilion dedicat promovării României ca destinație turistică
C3- pavilion dedicat participărilor internaționale

     În C3 au fost organizate standuri oficiale de promovare turistică de către ambasadele acreditate la București si nu numai.
      Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Chile, Croatia, Cuba, Egip, Emiratele Arabe, India, Japonia sunt numai câteva țări care au avut standuri de promovare.
       Cei care au vizitat standul Japoniei au putut discuta cu reprezentanții Ambasadei Japoniei la București, au  participat la demonstrații de ceremonia ceaiului, au beneficiat de informații în legătură cu ofertele turistice pentru Japonia oferite de diferite agenții de turism, au făcut origami, iar doritorilor le-a fost scris numele în katakana și/sau kanji.
            Pe lângă acestea iubitorii de sushi au avut posibilitatea de a vedea cum se realizează acesta, au putut discuta cu bucătarii și fetele noastre și s-au putut bucura de acest preparat culinar atât de cunoscut în toată lumea.



       Pe această cale le mulțumim celor care ne-au oferit posibilitatea de a participa la acest eveniment.

             
         
                                                                                                                                                     O.