vineri, 22 martie 2013

Comunicat presă World Sushi Cup 2013


Clujul a ajuns la “World Sushi Cup” 2013, Chiba, Japonia

Cluj-Napoca, 22 martie 2013

Concursul Internațional de Sushi, ”World Sushi Cup” 2013, desfășurat în Japonia la începutul lunii martie a avut ca participanți bucătari din întreaga lume. Din România a participat bucătarul de sushi - clujeanul Gabi Georgiu de la Tokyo Japanese Restaurant, sub îndrumarea bucătarului și proprietarului-chef Tokyo Group: Tsuchiya Naofumi.


Gabi Georgiu, bucătarul român de sushi, a fost cel mai tânăr participant din cadrul competiției internaționale World Sushi Cup 2013. Acesta a aflat secretele preparării unui sushi veritabil de la cel care i-a îndrumat întreaga carieră: Tsuchiya Naofumi, cel care i-a fost alături și în Japonia, la acest concurs. 


Concursul a avut două secțiuni: cea individuală și cea adresată restaurantelor. La prima secțiune, au participat concurenți din 12 țări din afara Japoniei, în vreme ce la cea de-a doua secțiune, lupta s-a dat între 8 restaurante din lume. La ambele secțiuni, România a câștigat Gold Sushi Award, la secțiunea individuală: ”Gold Sushi Award”  a fost oferit de către Chiba Kogyo Bank, iar la secțiunea pe restaurante ”Gold Sushi Restaurant Award”, a fost oferit de către Norwegian Seafood Council.

Bucătarul de sushi - românul Georgiu Gabi lucrează de șapte ani la Tokyo Japanese Restaurant. Tainele bucătăriei japoneze i-au fost dezvăluite de cel care, în urmă cu 11 ani, a hotărât să se stabilească în România, dedicându-și timpul pasiunii sale pentru gastronomia japoneză: proprietarul și bucătarul-chef Tokyo Group Tsuchiya Naofumi.

”Suntem bucuroși că am putut participa la World Sushi Cup 2013!  Am avut ocazia să întâlnim oameni minunați, dedicați pasiunii lor pentru sushi și pentru gastronomia japoneză. Ținând cont de nivelul competiției la care am participat, mă bucur că Gabi a fost ales pentru a reprezenta România la acest concurs. Gabi are potențial, iar World Sushi Cup 2013 a fost o experiență de la care fiecare participant sau vizitator a avut de învățat”, a declarat proprietarul și bucătarul-chef Tokyo Group, Tsuchiya Naofumi.

Emoțiile au fost pe măsură, atât datorită personalităților care au jurizat - maeștri bucătari de sushi recunoscuți pe plan internațional, cât și datorită celorlalți concurenți. Premiul a fost materializat în diplome recunoscute de Asociația de Sushi din Japonia, România primind alături de trofeu și un cuțit profesional pentru sushi. Experiența a fost pe măsură. ”De la fiecare om am avut ce învăța în cadrul acestui concurs. Cum să fii creativ, răbdător și cum să îți gestionezi timpul. Am mai spus și de fiecare dată când vom aborda acest subiect o s-o repet: pentru mine a fost o oportunitate! Îi mulțumesc bucătarului-chef Tsuchiya Naofumi pentru încredere și pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine în toți acești ani. Îmi doresc să devin din ce în ce mai bun și să cunosc cât mai mult din tainele bucătăriei japoneze”, a completat bucătarul de sushi Gabi Georgiu.

Concursul World Sushi Cup 2013 se află la prima ediție și a avut loc în Japonia, în primăvara acestui an.

Despre Tokyo Japanese Restaurant

Gustul preparatelor din gastronomia japoneză a fost făcut cunoscut clujenilor în urmă cu 10 ani, când Tokyo Japanese Restaurant a fost deschis în municipiu. Tsuchiya Naofumi, proprietarul și bucătarul-chef Tokyo Group a deschis și lanțul de restaurante Wasabi Sushi. 
 Tokyo Japanese Restaurant a devenit membru al All Japan Sushi Association, cea mai importantă asociaţie de sushi din Japonia la început de februarie, 2012, an în care Tsuchiya Naofumi a obținut și Sushi Proficiency Certificate, oferit de către Sushi Skills Institute – All Japan Sushi Association.



joi, 7 martie 2013

La "World Sushi Cup 2013" am fost premiati cu Gold Sushi Award!

La prima secțiune dedicată concursului individual, marca "World Sushi Cup", din 6 martie 2013, ce s-a desfășurat în Japonia, Gabi Georgiu a fost premiat cu Gold Sushi Award, oferit de către Chiba Kogyo Bank. Îl așteptăm acasă, alături de proprietarul și bucătarul-chef Tokyo Group Tsuchiya Naofumi, cel care i-a îndrumat pașii spre gastronomia japoneză în toți acești ani. Felicitări! Suntem mândri!

UPDATE:

La cea de-a doua secțiune a competiției, cea dedicată restaurantelor, Tokyo Japanese Restaurant a câștigat Gold Sushi Restaurant Award, oferit de către Norwegian Seafood Council! Suntem extrem de fericiți!

marți, 5 martie 2013

Sărbătorește în stil japonez în luna Martie!

Luna Martie, odată cu venirea primăverii, aduce și multe zile de poveste...japoneză!

Mărțișorul ne-a adus în dar oportunitatea ca la începutul lunii martie să reprezentăm România la World Sushi Cup, concurs ce va avea ca participanți reprezentanți ai restaurantelor japoneze din 12 țări.
De Ziua Mamei, devenită deja Ziua Femeii, vă așteptăm să sărbătoriți alături de cei dragi cu preparate culinare japoneze, nelipsind din frumoasa listă Sushi & Sashimi, laTokyo Japanese Restaurant, str. Gheorghe Marinescu, nr. 5, Cluj-Napoca.


Nu ne oprim aici, sărbătorim și în weekend! Duminică, 10 martie 2013, oferim 10 % reducere tuturor celor care au în posesie Tokyo Card, cardul nostru de fidelitate. Ne pregătim intens și de venirea verii, când împlinim 10 ani de existență!

10 Years - Arigatou!