Despre mine

Cluj-Napoca, Marinescu, Nr.5, Romania
În locul katanei, luând cuțitul pentru sushi, puțină pastă magică: wasabi și o licoare numită sos de soia, viteazul nostru japonez, pe numele său Tsuchiya Naofumi, a pornit la drum. Bătând el lumea-n lung și lat a ajuns în 2003 și în inima Ardealului. Aici visul său era să le arate tuturor că peștele poate fi mâncat și crud. La restaurantul cu specific japonez din Cluj-Napoca, japonezul nostru zi de zi le arăta celor care treceau pragul micului local cât de bună este mâncarea japoneză. Sushi, sashimi, teriyaki, tempura și multe alte bunătăți japoneze îi așteptau pe cei care intrau aici. Au trecut zile, au trecut săptămâni, luni...1 an, iar numărul celor care treceau pragul micului local creștea din ce în ce mai mult. În 2004, japonezul nostru s-a mutat în casă nouă, pe strada Ghe. Marinescu, la numărul 5, unde de 11 ani se găsește Restaurantul Japonez Tokyo. Ne-ar face o deosebită plăcere să vă avem în calitate de oaspete. Vă așteptăm cu mare drag!

vineri, 22 martie 2013

Comunicat presă World Sushi Cup 2013


Clujul a ajuns la “World Sushi Cup” 2013, Chiba, Japonia

Cluj-Napoca, 22 martie 2013

Concursul Internațional de Sushi, ”World Sushi Cup” 2013, desfășurat în Japonia la începutul lunii martie a avut ca participanți bucătari din întreaga lume. Din România a participat bucătarul de sushi - clujeanul Gabi Georgiu de la Tokyo Japanese Restaurant, sub îndrumarea bucătarului și proprietarului-chef Tokyo Group: Tsuchiya Naofumi.


Gabi Georgiu, bucătarul român de sushi, a fost cel mai tânăr participant din cadrul competiției internaționale World Sushi Cup 2013. Acesta a aflat secretele preparării unui sushi veritabil de la cel care i-a îndrumat întreaga carieră: Tsuchiya Naofumi, cel care i-a fost alături și în Japonia, la acest concurs. 


Concursul a avut două secțiuni: cea individuală și cea adresată restaurantelor. La prima secțiune, au participat concurenți din 12 țări din afara Japoniei, în vreme ce la cea de-a doua secțiune, lupta s-a dat între 8 restaurante din lume. La ambele secțiuni, România a câștigat Gold Sushi Award, la secțiunea individuală: ”Gold Sushi Award”  a fost oferit de către Chiba Kogyo Bank, iar la secțiunea pe restaurante ”Gold Sushi Restaurant Award”, a fost oferit de către Norwegian Seafood Council.

Bucătarul de sushi - românul Georgiu Gabi lucrează de șapte ani la Tokyo Japanese Restaurant. Tainele bucătăriei japoneze i-au fost dezvăluite de cel care, în urmă cu 11 ani, a hotărât să se stabilească în România, dedicându-și timpul pasiunii sale pentru gastronomia japoneză: proprietarul și bucătarul-chef Tokyo Group Tsuchiya Naofumi.

”Suntem bucuroși că am putut participa la World Sushi Cup 2013!  Am avut ocazia să întâlnim oameni minunați, dedicați pasiunii lor pentru sushi și pentru gastronomia japoneză. Ținând cont de nivelul competiției la care am participat, mă bucur că Gabi a fost ales pentru a reprezenta România la acest concurs. Gabi are potențial, iar World Sushi Cup 2013 a fost o experiență de la care fiecare participant sau vizitator a avut de învățat”, a declarat proprietarul și bucătarul-chef Tokyo Group, Tsuchiya Naofumi.

Emoțiile au fost pe măsură, atât datorită personalităților care au jurizat - maeștri bucătari de sushi recunoscuți pe plan internațional, cât și datorită celorlalți concurenți. Premiul a fost materializat în diplome recunoscute de Asociația de Sushi din Japonia, România primind alături de trofeu și un cuțit profesional pentru sushi. Experiența a fost pe măsură. ”De la fiecare om am avut ce învăța în cadrul acestui concurs. Cum să fii creativ, răbdător și cum să îți gestionezi timpul. Am mai spus și de fiecare dată când vom aborda acest subiect o s-o repet: pentru mine a fost o oportunitate! Îi mulțumesc bucătarului-chef Tsuchiya Naofumi pentru încredere și pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine în toți acești ani. Îmi doresc să devin din ce în ce mai bun și să cunosc cât mai mult din tainele bucătăriei japoneze”, a completat bucătarul de sushi Gabi Georgiu.

Concursul World Sushi Cup 2013 se află la prima ediție și a avut loc în Japonia, în primăvara acestui an.

Despre Tokyo Japanese Restaurant

Gustul preparatelor din gastronomia japoneză a fost făcut cunoscut clujenilor în urmă cu 10 ani, când Tokyo Japanese Restaurant a fost deschis în municipiu. Tsuchiya Naofumi, proprietarul și bucătarul-chef Tokyo Group a deschis și lanțul de restaurante Wasabi Sushi. 
 Tokyo Japanese Restaurant a devenit membru al All Japan Sushi Association, cea mai importantă asociaţie de sushi din Japonia la început de februarie, 2012, an în care Tsuchiya Naofumi a obținut și Sushi Proficiency Certificate, oferit de către Sushi Skills Institute – All Japan Sushi Association.